Hello, my lovely friend 😊
Ieri nu ți-am scris. Ai observat?
Ne-am bucurat cu toții de începutul primăverii și 1 Martie și parcă, mai mult ca altădată, am simțit că Mărțișorul chiar poate fi un început. Nu crezi?
Dar, să ne întoarcem la poveștile noastre și la lecțiile de care îți vorbeam în email-urile de la începutul săptămânii. Iar dacă nu ai apucat încă să le vezi, le poți citi ACUM.
Am învățat de la Alexandra ce înseamnă exigența și iubirea de sine, iar de la Ioana, cât de important e să fii acceptat exact așa cum ești.
Povestea de azi:
În seara aceasta, vreau să îți vorbesc și să ți-o prezint pe Diana, care, în echipa noastră, întruchipează DĂRUIREA.
Inspirația ei au fost profesorii de limba engleză și română din liceu, care, pe lângă materia de la clasă, au predat și lecții de viață. Iar ea...a învățat și simțit valoarea acestor lecții în anii ce au urmat.
Într-una din inspecțiile școlare, Dianei i s-a spus ”Dacă pleci vreodată din învățământ, să știi că faci o mare greșeală”.
...dar Diana a plecat, pentru o viață mai bună și mai ușoară
în Marea Britanie
împreună cu familia ei.
Ani mai târziu, s-a reîntors în educație și simte că, da, AICI E LOCUL EI.
Iar eu, Diana, nu-s inspector, dar văd fiecare cuvânt plin de speranță a-l cursanților și îți spun așa: dacă vreodată pleci din învățământ, nu-i greșeală, dar e o pierdere mare pentru învățăcei.
Lecția de azi:
Teama cea mai mare a Dianei e că nu va putea oferi totul studenților ei.
Că nu va putea acoperi și spijini fiecare din nevoile lor.
Iar de asta, de la ea învățăm așa:
Fă tot ce îți stă în putință să le poți dărui celorlalți cea mai bună versiune a ta.
Întrebare
Pentru tine ce înseamnă dăruire? Ai avut un profesor care simți că a dăruit dincolo de materia predată?
M-aș bucura să citesc povestea ta ca răspuns la acest email.
Amalia
Comments